Afaceri cu copilul în brațe
Afaceri cu copilul în brațe
Tot mai multe femei din Moldova își deschid o afacere în concediul de maternitate.
Concediul de maternitate nu este o perioadă care îți leagă mâinile. Asta știu multe femei din Moldova, care, în timp ce își cresc bebelușii, caută să practice diferite activități, indiferent dacă acestea le aduc venituri sau nu. Hobby-ul transformat în afacere este pentru cele mai multe dintre ele formula ideală pe perioada maternității. Specialiștii spun că afacerile bazate pe hobby-uri au șanse de succes în special dacă nu pretinzi de la ele venituri de milioane.
Valeria Arhip are 25 de ani și de trei ani este administrator și angajată la propria afacere. Ea confecționează și vinde așa-numite mărturii, mici cadouri pentru invitați la diferite ceremonii. Cele care ies din mâinile Valeriei au forma unor borcănaşe cu miere, personalizate și decorate pe placul clienţilor.
Miere autohtonă în recipiente de import
„Am văzut astfel de piese de decor când eram studentă Erasmus, în România. Mi-au plăcut foarte mult și am început să confecționez și eu. Materia primă — mierea, o iau de la prisaca tatălui meu, din Sadova, Călărași. O parte din materialele de furnitură le cumpăr din Chișinău, o altă parte le comand pe Internet, iar borcănașele le import din diferite țări din Europa”.
Își promovează produsele doar pe Internet, iar clienți sunt, în mare parte, moldoveni de peste hotare. Zeci de borcănașe ”dulci”, ornamentate frumos, au ajuns la moldovenii din Italia, Spania, Irlanda, SUA, Canada, Franța, România, Danemarca, Norvegia și alte țări. Cele mai multe comenzi le are primăvara, vara și toamna, când se organizează nunți și cumetrii. „Eu glumesc și spun că este o muncă sezonieră, ca în agricultură, pentru că iarna și în perioadele de post sunt mai puține evenimente”, spune Valeria.
Valeria Arhip confecționează mici cadouri pentru invitații la ceremonii pe care le vinde pe Internet. |
„În sezonul acesta se poartă tricolorul — moldovenii de peste hotare îmi cer destul de des să accesorizez borcanele cu miere cu pangilici în trei culori — roșu, galben și albastru. Recent am trimis o sută de bucăți în Franța, iar acum lucrez pentru o comandă similară care va pleca la cumetria unui băiețel din Italia”.
De șapte luni Valeria îmbină activitatea de femeie-anteprenoare cu cea de mamă. „Lucrez mai mult noaptea, sau în orele când copilul doarme”. Planifică să rămână acasă încă un an doi, perioadă în care urmează să ia o decizie în privința afacerii. Astfel, dacă va rămâne în domeniu, este decisă să își extindă producerea, adică să ofere o gamă mai largă de produse.
Video: Valeria Arhip, o tânără mămică din Chișinău, povestește cum și-a lansat afacerea
„Este important să cauți mereu ceva nou. Trebuie să fii creativ, inventiv, să investești foarte mult, pentru că moldovenii vor căuta întotdeauna ceva care nu a mai fost până acum la nimeni”.
Valeria reușește nu doar să-și mențină afacerea în perioada concediului de maternitate, dar și să își continue studiile. Este licențiată în Filologie, și-a luat masterul în Științe ale Comunicării și acum se pregătește pentru a-și lua licența în Drept.
****
O altă tânără, Natalia Nastas, și-a deschis afacerea acum un an, când, la fel, se afla în concediul de maternitate. Ea este designer de interior și face, la comandă, plapume, lenjerie de pat, fețe de masă, prosoape — toate cu broderie originală și din stofe exclusiv naturale. Am prins-o pe drum spre o clientă, căreia îi livra un set de lenjerie de pat, iar a doua zi urma să ajungă la Iași, unde a aplicat la câteva concursuri de granturi pentru dezvoltarea afacerii sale.
„Mi-am zis că dacă am reușit să dau viață unui om sănătos, alte lucruri în viața asta sunt absolut simplu de făcut”
„Nu este atât de complicat să începi o afacere, chiar și fără bani, ca în cazul meu. Eu am investit cel mult 500 de euro. Pentru început trebuie să depășești o anumită frică și temerile care apar. Te întrebi cum va reacționa publicul, dacă vei avea loc pe piață, ce vei obține din asta etc. Eu, după ce am născut-o pe fetița mea, mi-am zis că dacă am reușit să dau viață unui om sănătos, alte lucruri în viața asta sunt absolut simplu de făcut!”
A transformat numele fetiței sale în marca sub care își vinde produsele. Natalia realizează schițe pentru articolele dorite de clienți, apoi le coase la un atelier din afara Chișinăului, cu care are încheiat un contract. Este decisă să-și deschidă propriul atelier, iar asta speră să se întâmple după ce va obține finanțările pentru care a aplicat la mai multe concursuri de granturi din Republica Moldova și România.
„Femeile pot exact ca și bărbații crea o afacere, forma o echipă, plăti salarii…”
„M-am gândit foarte bine la o afacere pe care să o pot dezvolta pe pași, în timp, care poate să rămână și după mine. La lansare am apelat la cele mai ieftine servicii de publicitate care pot exista, am creat un logo, am făcut un contract cu un post de televiziune de la noi, contract care a durat cam jumătate de an, și care a fost destul de eficient. Acum, am aflat despre posibilitatea accesării unor granturi pentru dezvoltarea afacerilor și în prezent suntem în proces de depunere a dosarului”.
Deocamdată nu are angajați. De afacere se ocupă împreună cu soțul său.
Natalia Nastas îndeamnă femeile să își urmeze visele și să se ocupe de dezvoltarea proprie. |
„Îndemn femeile să-și găsească un vis, o pasiune, să aibă o ocupație prin care să se dezvolte puțin și pe sine însăși. De multe ori, femeile se ocupă atât de mult de educația și de dezvoltarea copiilor, soții devin persoane de afaceri recunoscute, copiii pleacă la studii peste hotare ori pur și simplu își fac viața lor, iar femeile rămân cumva în umbră la o anumită vârstă. De aceea eu pur și simplu le îndemn să-și urmeze visele și să se ocupe puțin de dezvoltarea proprie. Femeile pot exact ca și bărbații crea o afacere, forma o echipă, plăti salarii etc. Asta este o egalitate care nu cred că e nevoie să o justificăm sau să demonstrăm cuiva. Pur și simplu trebuie să facem”.
„Dacă este o alegere sufletească și nu planifici să câștigi milioane, hobby-ul transformat în afacere poate să îți asigure și plăcere, și satisfacție economică”
Rodica Garștea, expert gender și dezvoltare personală, spune că afacerile pornite în baza hobby-urilor reușesc în special datorită faptului că proprietarii nu-și pronun să obțină venituri fabuloase.
„Avem exemplul celebrei Coco Shanel care și-a transformat hobby-ul într-o grandioasă afacere. Este un caz aproape singular, o excepție. Totuși atunci când lansăm o afacere pe baza hobby-ului, este necesar să analizăm aspectele economice, adică piața: cererea, promovarea, preț vs costuri etc. Sunt foarte multe componente. Dacă este cu adevărat o alegere sufletească, dacă nu pretinzi din afacerea asta să faci venituri colosale, de milioane, acest hobby poate fi transformat într-o afacere care să îți asigure și plăcere, dar și o satisfacție economică”.
În raioanele din nordul țării fiecare a doua afacere este deschisă de o femeie
Tatiana Puga, președinta Asociaței femeilor de afaceri din Bălți, susține că tot mai multe femei din Moldova decid să devină antreprenoare în perioada când devin mame sau atunci când nu mai sunt mulțumite de jobul pe care îl au.
Potrivit ei, în regiunea de nord a țării peste 60 la sută din antreprenori sunt femei, iar domeniile în care se implică acestea sunt, de cele mai dese ori, industria ușoară și cea alimentară, servicii educaționale sau IT:
”Majoritatea femeilor decid să se lanseze în afaceri atunci când se află în niște situații nefavorabile sau când copilul trebuie să meargă la școală sau la grădiniță și mama nu se încadrează în programul respectiv, sau atunci când au probleme la locul de muncă, acolo unde sunt angajate. Totuși, de cele mai dese ori, asta se întâmplă atunci când femeile își doresc o independență financiară”.
****
Statisticile arată că de cele mai dese ori femeile se regăsesc în calitate de conducători ai unor întreprinderi mici. Astfel, fiecare a treia femeie implicată în business gestionează o întreprindere mică, în timp ce fiecare a patra se află în în fruntea unei întreprinderi mijlocii. Totodată, întreprinderile cu peste 100 de salariaţi sunt conduse de femei în proporţie de 18%.
Text, foto, video: Agenția de presă „New Project Media”