SITUAȚIA INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÎNT ÎN PERIOADA TOAMNĂ-IARNĂ 2017-2018

1.189


Majoritatea instituțiilor de învățămînt din raionul Cimișlia sunt pregătite către noul an de învățămînt. Acest lucru a fost menționat de către Gavril Coroian – specialist din cadrul Direcției de Învățămînt Cimișlia în cadrul ședinței comisiei privind pregătirea instituțiilor de învățămînt către perioada de toamnă-iarnă. Potrivit lui, în toate cele 20 de școli și 35 de grădinițe din raion, au fost efectuate reparații curente sau capitale. Pentru reparațiile curente în instituțiile școlare au fost alocați circa 500 mii lei, preponderent din bugetul instituțiilor de învățămînt.


Pentru reparații capitale în școli au fost alocați 5,5 milioane lei din bugetul raional, 500 mii lei din bugetul instituțiilor de învățămînt și circa 2 milioane lei din proiecte pentru liceul din Lipoveni și școala de circumscripție din Gradiște.

Potrivit responsabililor, majoritatea centralelor termice ale instituțiilor de învățămînt din raion, sunt pregătite pentru exploatare. 65% din ele, sunt pe bază de gaz. 4 școli și 8 grădinițe se vor încălzi cu cărbuni iar cu biomasă se vor încălzi 3 școli și 4 grădinițe. La moment, la instituțiile de învățămînt au fost stocate circa 19 procente din necasarul de cărbuni, 43 de procente din necesarul de biomasă și 82 la sută din necesarul de masă lemnoasă.

De la întîi septembrie curent, toate instituțiile de învățămînt din raion, au început să activeze în regim normal, cu excepția grădiniței din satul Mihailovca, care încă nu și-a deschis ușile pentru copii, din motivul trecerii în sediu nou.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată