BĂRBAȚII ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI

1.007

 

sursa: Centrul de Drept al Femeilor din Republica Moldova
sursa: Centrul de Drept al Femeilor din Republica Moldova

 

Toate rapoartele statistice, arată că majoritatea ilegalităților privind violența în familie sunt în localitățile rurale, dar majoritatea serviciilor și srselor de informare sunt în Chișinău și alte orașe mari. Media TV Cimișlia, post local de televiziune, și mișcarea „Bărbații împotriva violenței” din Căușeni, vin să completeze acest gol prin dezbateri publice TV.

Pe parcursul a 11 luni 2017, în raionul Cimișlia, au fost înregistrate 58 de cazuri de violență în familie, dintre ele, în 16 cazuri au fost pornite cauze penale în baza articolului 201 prim Cod Penal al Republicii Moldova. Pe 22 de cazuri au fost deschise dosare contravenționale în baza articolului 78 prim. Momentan, în Inspectoratul de Poliție Cimișlia sunt la evidență 39 de persoane- agresori familiali, adică persoane care au comis un act de violență în familie.

Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie stipulează clar noțiunea și subiectul violenței- agresor și victimă. În familie, se atestă și cazuri înregistrate cînd suferă de violență și bărbații ori băieții. Cel mai mult, însă, au de suferit de violența domestică femeile și fetele.

sursa: http://egalitatedegen.md
sursa: http://egalitatedegen.md

 

Mișcarea ,, Bărbații pentru egalitatea de gen și împotriva violenței” în acțiune la Cimișlia.

Mișcarea ,,Bărbații pentru egalitatea de gen și împotriva violenței” a prezentat la audierile publice din Parlament bunele practici în asistența victimelor, solicitînd bărbaților din Legislativ implicarea activă în asigurarea egalității de gen și prevenirea violenței.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată