ZIUA DIASPOREI LA GURA GALBENEI
Ziua diasporei la Gura Galbenei- cea mai mare comunitate sătească din raionul Cimișlia, a adunat băștinași din zeci de țări ale lumii. Oaspeții au fost întîmpinați cu pâine și sare în scuarul din preajma primăriei, unde a urmat un șir de activități în aer liber.
Ansamblul local Smărăndițele a întregit atmosfera de sărbătoare cu poezii și cântece patriotice.
Primarul de Gura Galbenei- Victor Stînă i-a încurajat pe consătenii plecați peste hotare să participe mai activ în dezvoltarea localității. Dumnealui le-a mulțumit băștinașilor care au contribuit la construcția drumului de pe strada Ștefan cel Mare – peste 2 km de șosea asfaltată- și a drumului care se află în construcție de pe strada Fântînelor cu pavaj din beton armat.
Pînă la sfîrșitul anului, drumul de pe strada Fântânilor va fi reconstruit. Consătenii contribuie activ la renovarea străzii.
Adunarea asociației de băștinași din Gura Galbenei a operat și unele modificări în organizație. Andrei Bargan, după ce a prezentat un raport și un film despre activitatea asociației, a fost ales președinte de onoare, iar Natalia Sîrghi- Jubea, a fost aleasă președinte în exercițiu al asociației de băștinași Gura Galbenei.
Băștinașii din Gura Galbenei, urmează să indentifice deja al treilea proiect pentru implimentare în localitate. Printre obiective, sunt reparația drumului spre cimitir, construcția unei hale pentru comercializarea produselor din sat, renovarea apeductului și altele. Ziua Diasporei la Gura Galbenei s-a încheiat cu dansuri, cântece și bucate tradiționale.
Urmăriți și Ședința cu Diaspora la Gura Galbenei din 27 august 2018
Foto de la eveniment (sursa – https://www.facebook.com/bastinasiiguragalbenei/):