VIDEO:
Copia Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numita „din Ierusalim”, si moastele sf Nectarie a ajuns pentru prima data la Cimislia fiind aduse din Grecia.Aceste relicve sfinte a fost aşezată spre închinare credincioşilor in ziua de 14-15 mai 2017, laBiserica Adormirea Maicii Domnului din Cimislia. Aceastea au fost întâmpinate de un sobor de preoţi din oraş si enoriași. Creştini au venit să se închine icoanelor şi să se roage pentru sănătate și pace.
Datorită acestor oameni cu sufletul mare, creștinii din raionul Cimișlia, au avut posibilitatea să trăiască cîteva clipe de bucurie.
Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca făcătoare de minuni , s-a zugrăvit singură, spun preoţii . Iar, minunea a avut loc acum 250 de ani la Manăstirea rusească Maria Magdalena, unde o maică pe nume Tatiana, pictoriţă fiind, în vis, i s-a arătat Maica Domnului, cerând să o zugrăvească pe lemn. Când s-a trezit, maica a povestit, însă, nimeni, n-a crezut. Totuşi când s-au întors în chilie, maicile au găsit icoana zugrăvită. Icoana a vorbit şi le-a spus: Vreau să mă întorc în casa mea în Grădina Ghetimani lângă mormântul meu. De atunci Icoana Maicii Domnului se află în locul în care şi-a dorit.