CONSTRUCTIA BISERICII LA VALEA PERJEI
Au trecut deja 5 ani de cind locuitorii satului Valea Perjei din raionul Cimișlia au pus piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Era o încercare mare pentru o localitate cu mai puțin de 2 mii de locuitori, dar timpul a demonstrat că locuitorii satului merită să aibă un lăcaș sfînt în localitate și în prezent construcția este spre finisare. Astăzi se lucrează la instalarea cupolei bisericii.
Potrivit primarului, în construcția lăcașului s-a investit peste 2 mln de lei. Cel mai mult a contribuit la construcția bisericii gospodăria agricolă locală condusă de Nicolae Ciobanu.
Proiectul bisericii este întocmit gratis de către consăteanul Gheorghe Telpiz. Clădirea este cu două nivele originală, mareață și totodată destul de compactă. Faptul că este așezată lîngă șosea, dar pe o colină mai înaltă,îi oferă lăcașului o înfătișare mareață. Mai este încă mult de lucru la finisarea bisericii și autoritățile, locuitorii satului fac apel catre dreptcredincioși să contribuie în măsura posibilităților.
În preZent se munceste la pregătirea și instalarea cupolei bisericii. Primăria are rezervat bani și pentru tigla metalică, două cruci și unele ferestre. În rest sunt în căutarea mijloacelor bănești.