Odată, ea trăia în rai. Până când, de la înălțimea privirii dumnezeiești, a văzut cum călăii încearcă să înfigă în trupul lui Iisus Hristos încă o țintă. Albina nu a rezistat, a părăsit raiul, l-a înțepat de mână pe ucigașul lui Hristos și a murit. Pentru curajul ei, Dumnezeu a promis că aceste insecte vor locui mereu pe pământ, ele vor fi respectate, își vor construi propriile regate, vor vindeca oamenii și le vor purta de grijă. Mai mult, a promis că doar ele vor cunoaște rețeta nectarului edenic.
Albinele s-au stabilit pe întregul Pământ. În munți, în stepe, în văile râurilor și pădurile dense. Ele, ca și oamenii, și creau rase și propriile tradiții. Se obișnuiau cu oamenii, în timp ce aceștia încercau să le descopere secretele. Cu „Insecta sacră” ucrainenii prietenesc demult. Se pară că încă în cântecele despre Dajibog se menționează aceste hărnicuțe dungate. Și nu e de mirare, căci încă din cele mai vechi timpuri, aceste insecte muncitoare hrăneau străbunii noștri. Mierea era hrană, obiect de lux, dar și valută. Și peste secole, nimic nu s-a schimbat, poate că doar condițiile. Dar dulcele aur ucrainean până acum este prețuit în întreaga lume.
Acesta este Iurii Kovalskii, profesor universitar la Academia de medicină veterinară din Lvov, care știe totul despre albine. Pentru el, aceste insecte sunt și știință și afacere. Iurii deține peste 400 de stupi. Adevărat că, o mare parte dintre ele acum sunt în proces de „stupărit pastoral” prin satele din Carpați.
Apicultorul, care dorește să colecteze mai multă miere pe durata sezonului, e nevoit să-și transporte albinuțele spre diferite câmpuri. Căci hărnicuța zboară în rază de doi kilometri de la căsuța sa. Înainte de zbor, insecta își ia prânzul sau dejunul și, cu cât mai lungă îi este calea, cu atât mai multă miere deja produsă ea consumă. De aceea, apicultorii aplică unele șiretlicuri și își aduc insectele muncitoare mai aproape de resursele melifere. Astfel, în funcție de locul în care „a păscut” albinuța – va fi și mierea: de rapiță, de hrișcă, de salcâm sau florală. Fiecare dintre aceste tipuri de produs dulce își are propria valoare specifică.
Totuși, mierea – nu este unicul produs al „insectelor sacre”. Cel mai valoros este lăptișorul de matcă. Cu acesta, insectele, care își cresc urmași, își hrănesc puii.
Și mai prețioasă este păstura – hrana albinuțelor. Aceasta o produc din polenul colectat de pe plante, pe care îl umezesc cu nectar, apoi îl depozitează în celule fagurelui. Păstura este bogată în minerale, hormoni, vitamine și fermenți. Și, desigur, unde sunt albinele, acolo este și ceara. Și acestea sunt doar produsele de bază, căci, indubitabil, sunt și cele, care se obțin din miere, dar la asta revenim mai târziu.
Acum, să parcurgem la faima, pe care a obținu-o dulcele produs ucrainean. Sau, mai degrabă despre volumele comercializate peste hotare. În anul 2011 Ucraina a exportat miere în 39 de țări, în 2017 acest indice a atins cifra 60. „Dulcele aur” din Ucraina este solicitat peste hotare, în special în Europa, căci anume europenii consumă o cantitate mare de miere și produse apicole.
Timp de 6 ani, în care Ucraina activ comercializează miere, cota parte a Europei în procurarea acestui produs a crescut cu 16,6%, a Americii – cu 17%, a Asiei – cu 3,4%. Aproape completamente a fost stopată livrarea spre țările CSI, deși în anul 2011 acestora le reveneau 37% din exportul ucrainean de miere. Și deocamdată aceasta este cea mai de succes ramură a agriculturii ucrainene. Dar expertul în domeniul pieței agrare din cadrul Asociației „Clubul Ucrainean de Afaceri Agrare”, Daria Grițenco, consideră că volumul livrărilor de miere au crescut nu datorită calității produsului. „Creșterea livrărilor de miere în străinătate este, în primul rând, rezultatul devalorizării hrivnei. Producătorilor le este mai profitabil să-și vândă produsul contra valutei, decât pe piața internă. În al doilea rând, în lume crește cererea de miere. În ultimii 5 ani importul mondial de miere a crescut cu 32% și continuă să crească”, asigură specialista.
Ucraina are dreptul de a exporta anumite cantități de miere în țările UE, fără achitarea taxelor. Iar asta înseamnă 5 mii de tone cu majorarea treptată în decurs de 5 ani. Adică, în 2017 Ucraina, în numai 10 zile ale lunii februarie, Ucraina a depășit normele de cote. Acum, în țară activează 73 de comercianți, care se ocupă de furnizarea „aurului dulce” către piețele mondiale. Ei sunt în goană după mierea ucraineană prin orașe și piețe, cumpără, apoi revând. Căci, procurarea licenței de comercializare a mierii peste hotare, în special pentru astfel de apicultori cum este Iurii Kovalski, nu este avantajoasă. Costă prea scump. Și 400 de stupi – sunt prea puțini, e nevoie de cantități industriale.
Astfel, comercianții profită de acest fapt. Și este și teren pentru activitate, căci în Ucraina sunt peste 400 de mii de apicultori, care activează preponderent în 8 regiuni ale țării.
Și asta nu poate să nu bucure! Că doar în acest an vânzarea mierii a adus Ucrainei peste 1,5 miliarde de hrivne. Și e logic că dacă această afacere este atât de profitabilă, ea necesită a fi lărgită. Dar apar alte probleme – resursele umane. Pentru toți apicultorii naționali (sau aproape toți), apicultura – este un hobby, sau doar afacere. Aceștia sunt oameni, care au învățat singuri meseria, de aceea, adesea, în activitatea lor se întâmplă să dea greș. În Polonia, spre exemplu, dacă ai decis să lansezi o afacere apicolă, trebuie să faci studiile respective și doar apoi îți poți procura familia hărnicuțelor dungate. Mai mult, la vecinii noștri este prevăzut un control special – oameni, care periodic vizitează apicultorii și urmăresc condițiile, în care aceștia activează, cum colectează mierea, cât de sănptoase sunt albinuțele. La noi, asta, evident, nu există!
Lipsa controlului influențează calitatea mierii. Apicultorii ucraineni, salvându-și albinuțele, adesea incorect aplică tratamentele (în special cu antibiotice), care ulterior ajung în miere. Și astfel de produse de nenumărate ori ajungea pe piața mondială, era întors, iar vânzătorul, evident, suporta pagube enorme. Și aici, apicultorii afirmă într-un glas: ei nu sunt împotriva controlului, dar vor și susținere din partea statului. Căci, dacă guvernul ucrainean va avea grijă de apicultori, acordându-le subvenții pentru procurarea stupilor și acoperind o parte din creditul pentru această afacere, asta va fi avantajos pentru ambele părți. Mai mult, apicultorii vor să fie asigurați, căci există și ani „fără de miere”. Uneori, această lipsă de roadă este legată de moartea albinelor. Ele mor din cauza dăunătorilor sau a otravei.
Dar, din fericire, în acest an, stupina profesorului nu a suferit pierderi. Astfel, acest an, el îl consideră roditor. Și în ultimele zile înainte de începerea anul de studii în Academia de medicină veterinară din Lvov el își păzește averea.
Mai târziu, toată această miere va fi expediată pe piața ucraineană. În acest an, prețul produsului va varia între 120 și 180 de hrivne pentru un litru. Din miere se mai produce delicioasa băutură ucraineană – medovuha.
[wowslider id=”2″]
Iurii și fratele său planifică pe viitor să-și lărgească afacerea. Ei vor să transforme cultura apicola în una tradițională și deschisă, căci ucrainenii încă nu realizează ce avere dețin. În planuri sunt „stațiune” de miere, terapie cu albine, precum și lecții despre cum poate fi utilizat nectarul albinelor în alimentație, căci în Europa, mierea – este un dejun energic, medicament contra răcelii, antiseptic și un somnifer eficient.
În curând va fi iarnă… De aceea, după colectarea roadei, profesorul universitar își va pregăti protejatele dungate de sezonul rece. Important este ca ele să supraviețuiască în perioada grea. Căci „Insectele sacre” – sunt artera de aur a businessului ucrainean.
„Insectele sacre” – reprezintă artera de aur a businessului ucrainean, dar care are niște puncte slabe. Unul dintre acestea este pierderea câmpurilor pentru „păscutul” albinuțelor. Administrațiile regionale tot mai des au început a atrage spre utilizare acele câmpuri, care până acum erau pustiite. Domnul Iurie deja de mai mulți ani își transportă albinele în satul Voloșcea. Acolo, pe sutele de hectare infinite, crește splinuța – plantă meliferă medicinală.
În afara de Iurii, în aceste locuri, își mai lasă pe vară albinuțele încă 100 de apicultori. De altfel, pe aceste pământuri au început a se plantate culturi, care nu pot fi polenizate – porumb, cartofi, sfeclă. Anual, apicultorii pierd hectar după hectar și deja în 2-3 ani, albinele pur și simplu nu vor mai avea unde se hrăni. Această situație persistă nu doar în Lvov. Motivul fiind lipsa programelor bine gândite. O salvare pentru apicultori ar putea fi cooperarea cu fermierii, care cultivă culturi melifere.
O astfel de colaborare parțial există în sudul Ucrainei. Acolo, deținătorii câmpurilor de floarea-soarelui cooperează cu apicultorii. Căci datorită insectelor, se majorează cu 20-30% numărul florilor polenizate de hrișcă, rapiță și floare-soarelui. Apropo, peste hotare, această colaborare este oficială, iar pentru „servicii”, apicultorul este achitat, întrucât albinele sale îi sporesc venitul agricultorului, iar apicultorul are spațiu pentru „Stupăritul pastoral”. În Ucraina aceasta este imposibil din cauza incorectitudinii fermierilor, de aceea apicultorii lucrează doar cu agricultorii în care au încredere. Iar toate din cauza că în urma prelucrării culturilor cu substanțe chimice există riscul imens de a pierde roiul. Unica soluție – reglementarea acestei colaborări la nivel legislativ, sau crearea cooperărilor aidoma celor fructifere și legumicole, care se dezvoltă acum în Ucraina. Apropo, astfel de uniuni au oferit posibilitatea de a controla comercianții, care procurând mierea, fac analizele necesare și apoi, produsul calitativ îl duc peste hotare, iar cel prost îl expun pe piața internă la un preț mic. Dar cel mai probabil că toate aceste probleme, ar putea și ar trebui să le soluționeze statul, care așa și nu a elaborat un sistem de asigurare a agricultorilor, de asemenea să acorde asistență sau cel puțin să protejeze apicultorii de riscuri.
