VETERANUL TUDOR DIHANOV DIN SATUL MIHAILOVCA LA 93 DE ANI

828

VIDEO: 

Ziua de 20 aprilie, ziua de naștere a veteranului celui de-al doilea război mondial Fiodor Dîhanov, din satul Mihailovca, raionul Cimișlia, a întîmpinat omagiatul cu lalele, dar și cu fulgi de zăpadă. La cei 93 de ani împliniți, au venit să-l felicite reprezentanții primăriei, asociației raionale a veteranilor.

De ziua lui, Fiodor Dîhanov a primit din partea oaspeților flori, cadouri, produse alimentare și bani

Veteranul Fiodor Dîhanov, ne-a mărturisit că pe timpul războiului, pe astfel de timp nu stăteau ca acum sub streașina casei, ci se tîrau prin tranșee și erau amenințați de gloanțe. Își amintește cu durere de acele timpuri.

Aminitri de la război

Fiodor Dîhanov, la cei 93 de ani, este o fire energică, plină de viață și mereu glumește. Aceste calități i-au ajutat să înfrunte toate greutățile.

Fiodor Dîhanov, a fost deacord să ne cînte, dar numai după ce va servi cu toți împreună o cupă de șampanie.

AUDIO: Cîntece interpretate de Fiodor Dîhanov:

În satul Mihailovca, din raionul Cimișlia, locuiesc doi veterani ai celui de-al doilea război mondial. La ziua de 9 mai, potrivit administrației locale, ei vor fi menționați di partea primăriei cu diplome, cadouri de preț și premii bănești.

04/20/2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată