Rolul cetățeanului, societății civile în prevenirea corupției încă nu este bine înțeles în societate. Oamenii singuri oferă mită, ca o tradiție de mulțumire medicului, profesorului, șefului, nu denunță cazurile de corupție la organele de drept. Pentru a informa populația, recent membrii societății civile din regiunea Sud au fost instruiți timp de cîteva zile cum pot ei preveni corupția, care este pericolul corupției.
Veronica Butnaru, expertă națională în prevenirea corupției
AO Prospect va desfășura peparcursul anului 2023 o Campanie de informare și conștientizare privind prevenirea corupției în regiunea Sud.
Această activitate este realizată în cadrul Proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” care este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud partenerii al proiectului sunt „Pro-Europa” împreună cu „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.
