În curînd vor începe lucrările de reparație a drumului local Gradiște –Coștangalia
La 7 iunie 2022, în urma ședinței grupului de lucru pentru achiziții publice raionale, s-a decis , să se închee Contract cu cîștigătorul licitației deschise (din 3 oferte propuse electronic)- cu întreprinderea Irinda Prim SRL pentru reparația drumului local L559.1 Gradiște –Coștangalia pentru tronsonul 3.3-3.7 și tronsonul 7.0-8.4 cu o valoare de lucrări în sumă de 1915002 MDL fără TVA.
Este vorba de sectoare de drum care urmează a fi asfaltate în perioada iunie- decembrie 2022. Autoritatea contractantă este Consiliul raional Cimislia. Asociația Obștească Prospect, care monitorizează procesul de achiziții publice raionale 2022, în calitate de beneficiar de sub-grant a proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA) a efectuat o vizită pe teren pentru a documenta situația sectoarelor de drum prevăzute pentru reparație și a stabili dacă Administrația locală, cetățenii cunosc și vor participa în monitorizarea lucrărilor de implementare a investițiilor. Nina Nistreanu, primar de Gradiște.

În discuție s-a inclus și locuitoarea satului Gradiște Ciobanu Vera, care a cerut ca să fie efectuate lucrările astfel, ca apa să nu-i inundeze casa, cum se întîmplă în present cînd plouă tare. Vera Ciobanu,locuitoare satul Gradiște
Dna primar Nina Nistreanu, dar și reprezentanții AO Prospect, societății civile au asigurat-o, că vor urmări respectarea caietului de sarcini si Contractului de achiziție cu antreprenorul Irinda Prim și vor soluționa problema locuitorilor. Apoi am urmat pe traseul Gradiște – Coștangalia pînă în centrul satului Coștangalia, de unde va începe reparația tronsonului 7.0-8.4 a drumului. Primarul de Ecaterinovca, în componența căreia întră și satul Coștangalia, a ținut să menționeze, că pe acest sector vor fi plombate găurile în asfaltul existent, apoi va fi așternut un strat de asfalt nou, astfel ca să se asigure acces la înstituțiile de stat și sociale ale localității Efim Strogoteanu, primar de Ecaterinovca.

Locuitorii satului Costangalia s-au arătat interesați de calitatea lucrărilor, reeșind din experiența anterioară, cînd au sesizat primăria de calitatea nesatisfăcătoare a lucrărilor anterioare de plombare a drumului din centrul satului. Și de data acesta, locuitorii satului Coștangalia, sunt gata, alături de APL, Societatea civilă, să monitorizeze reparația drumului din sat.
Amintim, AO Prospect, a participat la lucrările grupului de lucru pentru achizitii la procedura de achiziții publice privind reparația drumului Gradiște Coștangalia pentru anul 2022, avînd doi reprezentanți în grupul de lucru pentru achiziții din raionul Cimișlia. Deocamdată, abateri de la legislație nu au fost constatate. Urmeză să monitorizăm déjà perioada de implementare a lucrărilor contractate și să ținem la current opinia publică privind mersul lucrărilor. Acest articol este un produs al proiectului „Monitorizarea achizițiilor publice pentru anul 2022 din raionul Cimișlia”, desfășurat de Asociația Obștească PROSPECT din or.Cimișlia, în calitate de beneficiar de sub-grant al proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”. Proiectul este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin abilitarea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante. Opiniile exprimate în cadrul proiectului și responsabilitatea pentru conținutul acestui produs aparțin autorilor proiectului și nu reflectă neapărat opinia IDIS „Viitorul” și a donatorului.