Există corupție la nivel local?
În rețelele sociale apar tot mai multe informații privind acte de corupție în domeniile Educației, ocrotirii sănătății și chiar în agricultură (subvenționare).
Am hotărît să întrebăm trecătorii din stradă din or.Leova, ce cred eidespre nivelul corupției la nivel local, în ce domenii s-au ciocnit cu darea sau luarea de mită. Respectiv i-am întrebat pe locuitorii or.Leova, c ear trebui să facem pentru a exclude actele de corupție începînd cu nivelul local. Corupția poate fi prevenită. E nevoie, potrivit locuitorilor or.Leova, să nu tolerăm cazurile de corupție, fie ele și de mici proporții.
Această activitate este realizată în cadrul Proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” care este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud partenerii al proiectului sunt „Pro-Europa” împreună cu „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.







