Casa de Cultură din comuna Antonești -„Activăm cu drag atunci când e cald!”
Condițiile din Casa de Cultură din comuna Antonești, raionul Cantemir până nu demult nu permiteau desfășurarea activităților în mod corespunzător, mai ales în iernile reci și în timpul verilor calde, din cauza lipsei de încălzire și a ventilării insuficiente. Această problemă a fost soluționată prin procurarea și instalarea a 2 climatizatoare grație proiectului „Activăm cu drag atunci când e cald!”, implementat de către Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară din localitate. Costul unui climatizor, procurat din mijloacele proiectului este de 30000 lei, iar costul celuilalt climatizor, a fel de 30000 lei a fost acoperit din contribu’ia comunei Antonesti. Casa de Cultură din comuna Antonești reprezintă centrul cultural în care au loc activități culturale pentru comunitatea locală. După încălzirea sălii locuitorii comunei Antonești se implică activ în pregătirea și prezentarea unor numere artistice în cadrul diferitelor evenimente culturale locale. Această inițiativă va aduce beneficii pentru mai mult de 900 de locuitori ai comunei Antonești. Acțiunea dată face parte din Planul de acțiune sensibil la gen și situații de criză.
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului ”Parteneriate durabile pentru egalitate și pace”, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit. Opiniile, constatările și concluziile menționate aici sunt ale autorului(ilor) și nu reflectă neapărat pe cele ale IWPR sau Guvernul Regatului Unit.