Sedinta ordinara a CR Cimislia din 6 octombrie 2026

1

În cadrul ședinței, consilierii raionali au examinat și aprobat 16 proiecte de decizie, care au vizat, în principal, gestionarea surselor financiare ale raionului, activitatea instituțiilor publice, administrarea patrimoniului raional și dezvoltarea cooperării interinstituționale. Unul dintre principalele subiecte examinate a fost raportul privind executarea bugetului raional pentru semestrul I al anului 2026. Documentul reflectă modul de executare a veniturilor și cheltuielilor bugetului raional în prima jumătate a anului. De asemenea, Consiliu raional a aprobat modificarea bugetului raional aprobat pentru anul 2026. În urma modificărilor, partea de venituri și cheltuieli a fost majorată cu 1971,5 mii lei. Din această sumă, 1 700,0 mii lei constituie transferuri cu destinație specială pentru asigurarea achitării drepturilor salariale ale angajaților din instituțiile de învățământ general, repartizate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2026. Volumul necesar al alocațiilor repartizate la nivel de instituții se regăsește în anexa la decizie. Totodată, 115,6 mii lei au fost repartizați Aparatului președintelui raionului, sub formă de donații voluntare pentru acoperirea cheltuielilor curente din surse interne ale instituțiilor bugetare. Mijloacele provin din contribuțiile Asociației Obștești „Asociația Producătorilor și Exportatorilor Strugurilor din Moldova”- 6,0 mii lei, SRL „Bioprotect”-5,0 mii lei și ÎM „TATRA-BIS” SRL – 104,6 mii lei, fiind destinate organizării și desfășurării Festivalului Național al Strugurelui, ediția a XI-a. Alte 22,5 mii lei au fost direcționate către IP Gimnaziul Satul Nou, reprezentând donații voluntare acordate de cetățeni pentru dotarea bazei tehnico-materiale a instituției. O altă decizie cu impact direct asupra instituțiilor de învățământ din raion a vizat redistribuirea resurselor financiare din componenta raională. Astfel, 135,6 mii lei au fost repartizați mai multor instituții de învățământ: 60,0 mii lei pentru LIS Lipoveni pentru reparații curente; 60,0 mii lei pentru IP GM ,, Alexandr Pușkin”, pentru procurarea și instalarea construcțiilor din PVC; și 15,6 mii lei pentru IP GM Porumbrei, pentru necesitățile instituției. Prin aceeași decizie, s-a aprobat redistribuirea resurselor financiare din componenta raională în sumă de 46,0 mii lei pentru procurarea mobilierului școlar pentru IP GM Gradiște, precum și alocarea a 0,700 mii lei pentru compensarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice pentru lunile ianuarie-mai 2026. Un alt subiect important al ședinței a vizat domeniul educației. Consiliul Raional Cimișlia a aprobat Raportul de activitate al Direcției Învățământ General Cimișlia pentru anul de studii 2025-2026, document care reprezintă principalele rezultate ale activității Direcției și evoluțiile înregistrate în sistemul educațional raional pe parcursul anului de studii. În cadrul ședinței a fost aprobat și proiectul cu privire la participarea, în calitate de membru fondator, la constituirea Grupării Europene de Cooperare Teritorială „GECT CONNECT RO-MD-UA”. Participarea la această structură are drept scop consolidarea cooperării teritoriale și dezvoltarea unor inițiative comune în cadrul cooperării transfrontaliere.

Cmentariile sunt închise