Festival în memoria lui Nicolae Dabija -p1

145

Festivalul „Doru-mi-i de Dumneavoastră: Ca unui zid de o fereastră” – Ediția I La 12 martie 2025, la Cimișlia s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat memoriei marelui scriitor Nicolae Dabija, la patru ani de la plecarea sa dintre noi. Sub titlul „Doru-mi-i de Dumneavoastră: Ca unui zid de o fereastră”, Festivalul a adunat personalități de marcă ale literaturii române, în cadrul unei inițiative frumoase organizate de Liceul Teoretic „Ion Creangă”, în parteneriat cu Consiliul Raional Cimişlia și Primăria Cimișlia. Au onorat evenimentul prezențele de excepție ale:

  • Mihai Cimpoi, personalitate de primă mărime a criticii românești, membru al Academiei Române și al Academiei de Științe a Moldovei;
  • Ninela Caranfil, actriță și Artistă Emerită din Republica Moldova;
  • Iulian Filip, poet, dramaturg și folclorist, doctor în filologie;
  • Valentin Delinschi, actor și scriitor;
  • Alina Trofim, scriitoare și doctor în științe;
  • Doina Dabija, fiica scriitorului, al cărei sentimente și amintiri au adus o notă profundă evenimentului.

La eveniment au participat 11 instituții de învățământ din raion, care au pregătit numere artistice în memoria marelui scriitor, demonstrând astfel dragostea și respectul pe care îl purtăm valorilor culturale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată