VALUL LUI TRAIAN LA HOTARUL SATELOR SELEMET ȘI SATUL NOU

2.340

VIDEO:

 Potrivit specialiștilor de la Agenția Națională de Arheologie, urmele Valului lui Traian, lîngă satul Nou, cel mai bine s-au păstrat la intrare în localitate din direcția satului Selemet pe sectorul deluros al reliefului. Aici se observă o fîșie de 4-5 metri de val, iar în fața ei o adîncitură care pe timpuri era un tranșeu săpat.

Cioburi de vase descoperite într-o fostă localitate veche lîngă Satul Nou

Cu regret, Valul a fost deteriorat pe parcursul ultimilor 2000 de ani dar mai ales în ultimii 50 de ani, cînd s-a aplicat agricultura intensivă. Totuși, sectorul Valul lui Traian, din preajma localității Satul Nou poate fi restabilit și inclu într-un circuit istoric și turistic.

În viitorul apropiat, arheologii vor încerca împreună cu elevii din localitate să facă săpături în această zonă. Interesant este afrmația arheologilor că lîngă localitatactuală Satu Nou a mai existat o localitate cu mult mai veche din secolul IV. Drept dovadă sunt și cioburile de vase colectate pe terenurile agricole din preajmă.

Amintim că cercetările pentru Valul lui Traian în raionul Cimișlia au demarat mai intens în anul 2016. Consiliul Raional Cimișlia a alocat 10 mii de lei pentru început și primele săpături de la hotarul satelor Ecaterinovca și Ialpujeni au dovedit că presupunerile și calculele arheologilor s-au adeverit. Valul lui Traian de Sus, care intersectează Republica Moldova prin raionul Leova, Cimișlia și Căușeni, poate fi cercetat și inclus în circuitul turistic al Valului Traian care se întinde din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, România , Republica Moldova și parțial Ucraina, pînă la Marea Neagră.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată