Ședința CO Cimișlia din 1 aprilie 2026
La 1 aprilie 2026, a avut loc Ședința ordinară a Consiliului Orășenesc Cimișlia, convocată în conformitate cu Dispoziția primarului nr. 72-d din 19.03.2026. La lucrările ședinței au participat 19 consilieri din cei 23 aleși, care au examinat și adoptat mai multe decizii importante pentru dezvoltarea orașului și bunăstarea comunității. În cadrul ședinței a fost aprobat proiectul privind modificarea bugetului orașului Cimișlia pentru anul 2026, care prevede alocarea sumei de 400,0 mii lei pentru implementarea proiectului „Transformarea educației în Moldova prin Școli Model”, în cadrul lucrărilor de renovare capitală a blocului de studii al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Cimișlia. Proiectul este realizat în parteneriat cu PNUD Moldova și finanțat de Agenția Norvegiană pentru Dezvoltare, suma fiind destinată achitării dirigintelui de șantier. Totodată, a fost aprobat proiectul privind completarea Deciziei nr. 01/18 din 30.01.2026, care prevede că: ✅ Certificatul de urbanism informativ privind coloristica fațadei imobilului (casă de locuit/apartament), a gardului sau a acoperișului se va elibera GRATUIT pentru toți solicitanții.
Un alt proiect important aprobat vizează Regulamentul privind amplasarea publicității exterioare în orașul Cimișlia. În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, deciziile adoptate vor fi publicate în Registrul de stat al actelor locale.