AO ADER și primăria satului Gura Galbenei implică cetățenii în procesul decizional

AO ADER și primăria satului Gura Galbenei implică cetățenii în procesul decizional

Asociația Obștească ADER din or.Cimișlia a semnat la 6 februarie 2023, un Acord de parteneriat cu primăria satului Gura Galbenei din raionul Cimișlia privind implementarea proiectului “Abilitarea cetățenilor în vederea implicării în procesul decizional la nivel local”. Proiectul face parte din Programul de granturi locale pentru îmbunătățirea responsabilității sociale la nivel local în Republica Moldova, lansat în cadrul proiectului EU4Accountability, finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul are scopul creșterii capacităților și cunoștințelor reprezentanților AO ADER și APL, îmbunătpțirii responsabilității sociale APL, implicării active a cetățenilor în procesul bugetării participative, transparenței activității administrației publice locale. Potrivit acordului, Asociația Obștească ADER se angajează să organizeze instruiri privind etapele bugetului participativ și rolul cetățenilor în promovarea lui, privind monitorizarea achizițiilor publice la nivel local, inclusiv școală, primărie, să contribuie la crearea condițiilor pentru sporirea transparenței și implicării cetățenilor în luarea deciziilor. Primăria satului Gura Galbenei din raionul Cimișlia, s-a angajat să se implice în implementarea activităților prioritare menționate în acest Acord, conform competențelor, posibilităților și resurselor disponibile pentru a promova activismul cetățeni, să asigure, la necesitate, suport logistic în organizarea activităților prin informare, acordarea spațiilor pentru organizarea instruirilor, implicarea angajaților primăriei la anumite activități în teritoriu.

Proiectul “Abilitarea cetățenilor în vederea implicării în procesul decizional la nivel local” este implementat de AO ADER din Cimișlia în perioada ianuarie- iulie 2023. Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „ Abilitarea cetățenilor în vederea implicării în procesul decizional la nivel local ”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Comments (0)
Add Comment