La Cimișlia s-a desfășurat seminarul cu genericul „Transferul tehnologic al inovațiilor în business” condus de dna Alina Trofim, cercetător științific în domeniul ecologiei, algologiei și biotehnologic, lector universitar, Laureata anului 2013 al Academiei de Științe ca tânăr savant și poet, împreună cu tinerii antreprenori Mădălina Jaloba, Agropensiunea ”La Mădălina” și Mircea Talmaci, SRL „Agrocimtal” -agricultura, creșterea cerealelor.În cadrul seminarului, elevii claselor a XI – a și a XII – a al LT „Mihail Eminescu” și LT „Ion Creangă” din orașul Cimișlia, au aflat care sunt pașii spre succes, cum poți să-ți creezi propria afacere și să devii un antreprenor de succes, care sunt riscurile și responsabilitățile acelei afaceri.